Încearcă azi

M-am chinuit să am corpul perfect, ca să mă iubească și pe mine cineva

de Cori GramescuAugust 18, 2021

M-am chinuit să am corpul perfect, ca să mă iubească și pe mine cineva

Ca multe alte femei de vârsta mea – eu am 36 de ani – am crescut crezând că trebuie să fiu frumoasă ca să fiu iubită. Nu știam că oricum e o prostie să caut să am corpul perfect ca să satisfac ”simțul estetic” al bărbaților, dar mi-a luat ani de zile să-mi dau seama de asta. Ani pe care i-am petrecut frământându-mă din cauză că nu eram ”îndeajuns de slabă”, făcând sport obsesiv, ca să am abdomenul plat și coapsele suple, și simțindu-mă tot timpul vinovată când mâncam chiar și un dumicat, de parcă ar fi trebuit să trăiesc doar cu aer. Știam că aveam un comportament absurd, dar nu mă puteam opri – credeam că respectul meu de sine și viața mea amoroasă depindeau de aspectul meu fizic. Credeam că trebuie să arăt perfect, ca să merit iubirea unui bărbat!

La 18 ani, mama a făcut operație de extirpare a glandei tiroide. Atunci, în sfârșit, a scăpat de greutatea în exces și, chiar și astăzi, menținerea siluetei e unul dintre scopurile vieții ei. Fiindcă nu și-a dorit să văd cum e să fii o adolescentă grasă, întotdeauna îmi spunea să nu mănânc prea mult, fiindcă băieților nu le plac fetele grase. Îmi spunea asta din dragoste și din grijă, dar, pe atunci, tot ceea ce am înțeles eu a fost că trebuie să fiu slabă ca să fiu remarcată și iubită într-o relație.

Acesta e unul dintre motivele din care n-am avut nicio relație între 20 și 30 de ani. Când un bărbat își manifesta interesul față de mine, găseam motive din care acesta nu era îndeajuns de bun ca să aibă o relație cu mine. Însă, în spatele acestei fațade, se ascundea frica mea de a fi văzută. Burta mea, coapsele mele imperfecte și celulita rămâneau un mister. Respingeam orice bărbat, crezând că nu e îndeajuns de bun pentru mine, însă nu-mi dădeam seama că, de fapt mă respingeam pe mine însumi și fugeam de dragoste. Nu aveam decât aventuri de-o noapte, relații scurte sau escapade cu bărbați cu personalitate dificilă, ca să conchid apoi că toți bărbații sunt dificil și că nu are rost să fac efortul de a mă angaja în ceva serios.

În jurul vârstei de 25 de ani, am intrat într-un program extrem de fitness și, timp de un an, m-am antrenat de 5 ori pe săptămână, am mâncat prost și m-am lăsat de alcool și de dulciuri. Am pierdut 15 kilograme și m-am simțit pregătită să primesc bărbații în viața mea, fiindcă, în sfârșit, eram slabă – deci ”demnă de iubire”. Spre surpriza mea, nimeni nu mai părea interesat de mine. Am întrebat o prietenă de ce crede că mi se întâmplă așa ceva, iar ea mi-a răspuns: ”Nu e vorba de aspectul tău fizic. Ți-a dispărut personalitatea voioasă și efervescentă!”. Nici că putea avea mai multă dreptate! Pentru că, în acel an în care am pierdut în greutate și am arătat ”ideal”, cu prețul unui comportament extrem, mi-am pierdut și energia MEA, acea parte a personalității care mă definește și mă face unică.

Acum cinci ani, am cunoscut un bărbat. Ne-am plăcut reciproc. Am decis să încerc o relație fără să mă mai gândesc cum ar trebui să arăt ca să fiu iubită. Asta a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată, fiindcă faptul că m-am lăsat, în sfârșit, văzută și apreciată așa cum sunt m-a făcut să înțeleg că corpul meu nu are nicio legătură cu valoarea mea ca om.

Acum, văd și beneficiile pe care un stil de viață sănătos mi le aduce: sănătate, energie, claritate și bună dispoziție. Aspectul fizic nu mai este pe primul loc și, cu siguranță, nu mă mai gândesc că merit să fiu iubită doar dacă am un corp perfect. Am reușit o dată asta, dar nu mi-a rezolvat problemele!

yummdiet.com e o platformă de diete și stil de viață sănătos, în cadrul căreia specialiști nutriționiști sunt permanent alături de tine. Fă-ți abonament acum: https://yummdiet.com/products 

Noutăți și articole Yummdiet

Aboneaza-te la newsletter-ul nostru si te vom tine la curent cu ultimele trend-uri, noutati, articole si oferte.